Ana Sireteanu: Ați urmat studiile Universității Naționale de Muzică din București. V-aș
întreba care sunt calitățile școlii românești și ce rol a avut contactul cu profesorii de la
universitățile Mozarteum din Salzburg și Universitatea de Arte din Zürich în parcursul
dumneavoastră?

Oana Zamfir: Am o părere foarte bună despre sistemul educațional românesc, mai ales
în ceea ce privește învățământul artistic preuniversitar, și mă refer la liceele noastre de arte,
care au puterea să educe tineri muzicieni într-un mod foarte adecvat și acest lucru se poate
observa cu ușurință dacă este să îi comparăm cu tineri din Europa de Vest, cel puțin din
experiența mea. Liceele de muzică din România oferă mult mai multe ore de specialitate pe
săptămână și alte cursuri importante, cum ar fi de teoria muzicii, istoria muzicii, de forme și
de armonie. Astfel că un tânăr de 18 ani care absolvă un liceu de muzică este bine pregătit
pentru a-și continua drumul la universitate. Din păcate, am observat că același lucru nu este
valabil și în Europa de vest unde, chiar dacă există școli de muzică, pregătirea copiilor este
mult mai superficială, astfel încât dacă ai de a face cu un copil cu adevărat talentat, care vrea
să urmeze această carieră, trebuie să apelezi la resurse private pentru a-i oferi cu adevărat o
bază de cunoștințe solidă.

Iar în ceea ce privește experiența mea de la Mozarteum și Zürich pot spune că mi-a
salvat viața. La Mozarteum am întâlnit o profesoară extraordinară care mi-a corectat tehnica
pianistică, dar în același timp mi-a insuflat o nouă idee. Dacă la București aveam impresia că
fiecare concert sau examen era o provocare și trebuia să fii în control, să nu faci greșeli și să
te concentrezi să fie totul cât mai bine, pentru prima oară în Austria mi s-a spus înainte să
intru pe scenă să mă bucur de acea apariție în fața publicului. Iar acest lucru a fost pentru
mine o revelație. La 24 de ani mi-am dat seama că unii muzicieni găsesc în cântatul pe scenă
o mare plăcere, că trec peste trac și dorința de a fi perfect, și se bucură de muzică în timp ce
sunt pe scenă. Iar la Zürich am studiat cu profesori extraordinari, de la care pot spune că am
învățat ce înseamnă cu adevărat arta de a acompania. A fost o experiență care mi-a fost de
folos în viață și datorită căreia am câștigat o nouă dimensiune față de îndeletnicirea de a fi
muzician.

A.S.:În prezent sunteți profesoară la Conservatorul Regal din Antwerp. Cum vedeți
meseria de profesor și ce satisfacții vă oferă?

O.Z.:În Anwerp predau acompaniamentul și este o meserie care prezintă foarte multe
provocări deoarece consider că am o responsabilitate enormă. Ai de a face cu tineri foarte
talentați care vin și-și pun practic soarta în mâinile tale, iar la final se așteaptă să poată
supraviețui în lumea muzicii. Acest lucru este destul de apăsător, dar în același timp este și

foarte fascinant deoarece ai de a face tot timpul cu noi fețe tinere, cu un nou elan, cu
personalități și repertorii foarte diferite, piese moderne și contemporane din diferite colțuri ale
lumii. Eu văd toate aceste lucruri ca pe noi provocări și este foarte interesant să le găsesc
rezolvări.

A.S.:Ați spus că astăzi lumea muzicii este complicată. Considerați că acum este mai
greu pentru tinerii muzicieni să facă față provocărilor care vin, de la concursuri internaționale
la găsirea oportunităților de a te face cunoscut?

O.Z.:Din punctul meu de vedere lucrurile devin din ce în ce mai complicate și nu
neapărat în favoarea tinerilor muzicieni. Iar un prim aspect sunt provocările financiare
deoarece la nivel global și european există această tendință de a tăia din bugetul alocat culturii
pentru a îl folosi în industria armamentului. Deci casele de cultură sau instituțiile care
organizează concerte sunt mai puțin dispuse să aibă în program concerte de muzică clasică. În
același timp și condițiile de angajare în orchestre se deteriorează și adesea ești obligat să cânți
și în alte proiecte în paralel, iar acest lucru înseamnă pe termen lung scăderea calității artistice
deoarece cu cât un muzician este mai solicitat, calitatea pe care o va produce va fi ceva mai
scăzută. Totodată avem de a face cu o industrie care nu lasă loc ușor altora. Trebuie să fii cel
mai bun și să poți avea simultan mai multe contracte deoarece nu își doresc să angajeze mai
mulți oameni pentru același job.
În această lume, ca tânăr muzician nu prea ai șanse dacă nu înveți din timp să te
autopromovezi, să faci înregistrări, să ai poze calitative, să fii foarte activ și pe platformele
media și să încerci să-ți faci cât mai multe relații. Deci să fii propriul agent.

A.S.:Cum ați primit invitația de a participa la acest proiect și ce părere aveți despre
ideea de a aduce muzica contemporană românească în patru capitale europene?

O.Z.:Am primit ideea cu mare entuziasm. Adriana Toacsen mi-a trimis înregistrările
sale cu piesele din cadrul proiectului și am fost foarte plăcut surprinsă. Mi se par niște
miniaturi foarte reușite care reușesc să sintetizeze o idee muzicală foarte puternică, iar unele
sunt chiar amuzante! Am acceptat cu mare drag și cu mare entuziasm și mă bucur nespus că
Adriana a avut această inițiativă de a promova creațiile unor tineri compozitori români și sper
să am șansa să îi cunosc și să îi descopăr pe fiecare dintre ei. Consider că acest proiect reflectă
foarte bine o imagine a actualei școli de compoziție românești, care este puternic afirmată și
cred că merită promovată mai mult. Așa că este o idee fantastică și mă bucur mult să fac parte
din acest proiect.

A.S.:Veți interpreta o serie de lucrări de mici dimnesiuni care să ofere, așa cum obișnuia
Adriana Tocsen să le numească, niște pastile de muzică contemporană. Pentru dumneavoastră

ce transmite fiecare dintre aceste creații și care sunt uneltele cu care lucrează fiecare
compozitor în construirea muzicii lor?

O.Z.: Eu voi interpreta patru miniaturi și voi începe cu Sturm und drang de Sabina
Ulubeanu, o piesă în care compozitoarea a reușit să sugereze muzical foarte bine aceste idei
de furtună și neliniște interioară. Trecem doar pasager și printr-un moment mai liric, dar în
final revenim la atmosfera inițială. Principalele elemente întâlnim multe șaisprezecimi și
crescendo-uri oarecum nefirești, dar care contribuie la această impresie de neliniște.
Urmează piesa semnată de Sebastian Androne-Nakanishi care începe cu niște armonii
foarte interesante, instalează apoi o atmosferă meditativă, care se transformă ulterior într-una
mai ludică. Personal îmi place foarte mult această miniatură, este sensibilă și principalele
caracteristici sunt simplitatea și inocența. Este o piesă care poate atinge foarte ușor sufletul
ascultătorului.
Piesa lui Andrei Petrache se numește Vertij, un titlu foarte sugestiv, și este bazată pe un
ostinato de șaisprezecimi. Foarte interesantă este maniera în care se joacă cu accentele, plasate
în mod nenatural – care trebuie să recunosc că mi-au pus anumite dificultăți la început –, care
dau caracterul de groove. Simt influențe de jazz, este foarte energică și efervescentă, are
ritmuri pregnante și cred că este o piesă foarte cool, acesta ar fi termenul care o descrie cel
mai bine.
În piesa Irinei Perneș, Old Women Falling Out, întâlnim personaje amuzante, bunicuțe
care se rostogolesc pe scări sau cad de la diverse înălțimi. Este o imagine pe care Irina a reușit
să o creeze foarte bine prin jocuri de glissando și prin pasaje descendente la pian care sunt
accelerate pe măsură ce coboară spre registrul grav al pianului. Este o piesă care-mi place
foarte mult, pe care mi-am dorit în mod special să o cânt și care cred că va avea un efect
puternic asupra publicului.

A.S.:Cum credeți că putem stârni interesul publicului pentru muzica nouă?

O.Z.:Cred că acest proiect este un foarte bun început deoarece piesele prezentate sunt
foarte scurte și caracterizează o singură emoție sau o singură idee muzicală. Consider cp este
modul ideal prin care să facem cunoștință publicului cu această muzică, în lumea atât de
grăbită în care trăim. Însă cred că avem nevoie de ajutor în ceea ce privește promovarea
fiecărui concert și proiect și aici are un rol important și conexiunea cu publicului prin
platformele media. Cred că în ziua de astăzi un simplu afiș nu are un impact suficient de
puternic și nu se mai distinge în marea ofertelor de concerte.

A.S.:Ce rol credeți că are muzica nouă în societate? Reflectă aceasta strict
caracteristicile lumii din jurul nostru sau mai are și altă utilitate?

O.Z.:Sigur că reflectă caracteristicile lumii din jurul nostru, dar cred în continuare că
această muzică nu-și pierde esența spirituală deoarece nu este doar o muzică de divertisment,
ci cred că poate atinge ceva foarte profund în ființa umană și cred că este un lucru
extraordinar de important.