Monica Lup: Prezentându-vă lucrarea Typoncello pe care ați scris-o pentru proiectul Encore, inițiat de pianista Adriana Toacsen, ați folosit câteva cuvinte cheie: terasă, vară, limoncello. Dacă asociem toate acestea cu efectul de surpriză pe care un bis îl presupune, l-aș pune în legătură – în contextul propus de dvs. - cu acel desert neașteptat, oferit din partea casei, de anumite taverne de pe malul mării. Ne va duce cu gândul la vară piesa dumneavoastră?

Gabriel Mălăncioiu: În plan programatic, piesa are de-a face mai mult cu mașina de scris decât cu sezonul estival, caracterul pregnant ritmic, repetitiv fiind o sugestie sonoră destul de clară. Paradoxul generat de încercarea de a aduce laolaltă elemente ce nu par a avea nici o legătura una cu cealaltă devine ideea dominantă a lucrării. Apoi, așa cum bine ați remarcat, elementul surpriză capătă un rol important în desfășurarea sonoră. Cuvinte precum terasă, vară, limoncello își vor găsi corespondentul muzical în caracterul ludic al piesei.

M.I.L.: În această atmosferă ludică... ce mesaj tastează pianul metamorfozat sub degetele Adrianei Toacsen în mașină de scris? 

G.M.: Paradox, surpriză, zănatic, hai-hui prin Kozlodui.

M.I.L.: Sunteți un creator pe care structura temperamentală și formarea inițială, inginerească, îl ajută să-și construiască acel eșafodaj formal pe care inspirația artistică vine apoi să îl îmbrace în culori și nuanțe. Care este relația dintre spontaneitatea gândului componistic și consistența științei muzicale în ceea ce scrieți?

G.M.: Energia ce inițiază o lucrare este foarte importantă pentru mine. Atât de importantă, încât dacă nu simt de la început că există o curgere naturală a lucrării, părăsesc acea idee și aștept alta. De mult timp nu mai încerc să creez o lucrare mai întâi structurând-o, gândind-o îndelung. N-am încercat nici să traduc în plan muzical diferite teorii, legi, formule, beneficiind de cunoștințele mele. Pe de altă parte, când ascult o lucrare deja terminată, îmi dau seama că în mod inconștient modul de structurare, echilibrul între diferitele secțiuni sunt probabil influențate de formația inițială. Nu încerc să conștientizez raportul exact între aceste elemente complementare, să nu pățesc precum în acea povestire în care păianjenul, încercând să conștientizeze care este ordinea piciorușelor folosite în mers, paralizează și nu mai poate face niciun pas.

M.I.L. Din descrierea pe care ați realizat-o piesei, aflam că vom fi permanent surprinși de relațiile antagonice ce se stabilesc între parametrii muzicali, de schimbările bruște de registru, de contraste. Miza este una filozofică, așa cum se întâmplă și în alte lucrări ale dumneavoastră sau, fiind vorba de un bis, scopul este spectaculozitatea sau poate chiar umorul?

G.M.: Surpriza, elementul ludic este mai important.

M.I.L.: Piesa Typoncello îi este dedicată pianistei Adriana Toacsen. Știm cu toții cât de important este interpretul în a transmite cu succes mesajul componistic, mai ales în cazul unei prime audiții. Când ați scris lucrarea, v-ați gândit la personalitatea celei care o va interpreta și o va înregistra? Ce anume din temperamentul și energia Adrianei Toacsen v-a inspirat?

G.M.: Țin minte un concert la care am asistat cu ani în urmă, în cadrul Festivalului Meridian, cred, în care Adriana a interpretat o lucrare ce avea un caracter monumental. Deși lucrarea nu m-a fermecat întru totul, am fost uimit cum a reușit Adriana să-mi mențină constant interesul de-a lungul întregii piese – probabil găsind un foarte bun raport între privirea de ansamblu și importanța detaliului. Meticulozitatea creativă este esențială, cred, în orice demers artistic și am fost inspirat și apoi confruntat, după ce lucrarea a fost terminată, în încercarea noastră de a găsi cele mai bune soluții: în identificarea celor mai bune variante sonore pentru anumite efecte sau diferența între lucrarea compusă inițial și varianta de concert – nu m-am gândit că va fi înregistrată și am acordat pauzei un loc structural important, dar fără teatralitatea gestului, impactul ar fi mult diminuat pe înregistrare.

M.I.L.: Sunteți fără îndoială unul dintre cei mai apreciați și mai activi compozitori actuali. Muzica dvs. a fost interpretată pe 5 continente, într-un număr de aproximativ 300 de concerte, de către interpreți importanți. Care este tipul de colaborare pe care îl stabiliți cu un interpret care vă interpretează pentru prima oară o lucrare? 

G.M.: Am avut parte de interpreți, care, de la prima repetiție, au intuit tot ce eu nu reușisem să trec în partitură – pentru mine ține de domeniul miraculosului acest fenomen. Sfaturile altor interpreți fără îndoială că au adăugat mai multă valoare piesei mele, unele observații ajungând să fie notate în partitură. Am primit și sugestii cu care nu am rezonat și nu am ținut cont de ele. 

M.I.L.: Proiectul Encore are la bază o idee originală și, în același timp, utilă de a prezenta cele mai pregnante voci ale componisticii actuale, cu un accent pe generația tânără și foarte tânără, prin intermediul unor piese scurte, pretabile de a fi interpretate la bis, în cadrul unui turneu național și pe un disc. Ce viitor îi doriți acestui proiect?

G.M.: Cred că e tare bună găselnița cu bisurile contemporane! O modalitate mai bună de a apropia publicul de creația contemporană cu greu putea fi găsită. Sper să fie continuat proiectul implicând și alți compozitori. La un moment dat, ar putea deveni chiar subiectul unei cercetări (la masterat, doctorat) – modul în care o idee se reflectă în creația compozitorilor din generații diferite.