Monica Isăcescu Lup: Viața unui compozitor de muzică serioasă nu este neapărat ușoară în societatea
contemporană. Care sunt „armele” cu care ai ales să lupți pentru a demonstra că meseria de compozitor
este necesară?
Rubin Szabó: Cu ceea ce știu mai bine: compoziția, cântatul și comunicarea cu publicul. Pe de o parte,
organizez proiectul Contemp(l)o tocmai pentru a demonstra valoarea actualului, valoarea muzicii
născute acum. Pe de altă parte, cânt la vioară și prin concertele susținute încerc să dau tot din mine,
valorificând compozitorii care nu se mai află printre noi. Nu e vorba de „necesar”, ci mai degrabă de
faptul că muzica este forma cea mai puternică a sublimului, astfel trebuie sporită mai departe.

M.I.L.: Ai modele printre compozitorii români? Dacă da, care ar fi argumentele pentru fiecare model
ales.
R.S.: Da, doi compozitori tineri, formați aici, ale căror nume și muzică deja răsună pe scenele naționale și
internaționale: Alexandru Ștefan Murariu și Áron Török-Gyurkó. Momentul când l-am cunoscut pe Alex,
mi-a deschis o altă lume. M-a făcut să mă îndrăgostesc de muzica nouă prin lucrarea Spațiul mioritic
pentru orchestră, special scrisă pentru un proiect Erasmus (ENGOP) din care am făcut și eu parte. Áron
mă face să mă îndrăgostesc și mai tare de muzica contemporană de fiecare dată când îi aud o lucrare
nouă. Este un compozitor tânăr, foarte îndrăzneț când vine vorba de sonorități și un compozitor autentic,
ceea ce rar se mai ivește printre generațiile noi.

M.I.L.: În paralel cu preocupările muzicale, ai devenit și studentă la Facultatea de filosofie. Ai găsit un
mod în care să îmbini muzica și filosofia, în compozițiile tale?
R.S.: Din perspectiva mea, un muzician înseamnă o persoană care prin muzică se străduie să îți dezvăluie
o lume întreagă. Lumea întreagă nu înseamnă niște note scrise și cântate, ci înseamnă mult mai mult,
înseamnă cunoaștere, ceea ce se dobândește prin multe alte drumuri care trebuie parcurse. Eu am ales
să pășesc pe drumul filosofiei (din care, recunosc, doar am gustat puțin). Un drum foarte frumos, dar
greu care te face să treci printr-o combinație de emoții. Fiind pasionată de filosofia analitică și logică, am
început să privesc partitura în detaliu, cu microscopul, urmărind construcția muzicii. Iar pasiunea pentru
estetică m-a făcut să mă uit cu alți ochi la finețurile muzicii.
M.I.L.: Privești muzica din multiple unghiuri: violonistă, pianistă, organizatoare de evenimente în zona
muzicii contemporane. Care este ascultătorul/publicul ideal pentru tine?

R.S.: Admit, simt o ușoară dedublare de persoană tocmai din cauza multiplelor ipostaze în care mă aflu,
de asta nu pot să spun că am un singur ideal. Am mereu un ideal de public aferent ipostazei din care
comunic cu el. Însă un aspect comun între idealurile mele ar fi un public curios să afle cât mai multe și un
public respectuos. Respect nu se referă numai la respectarea protocolului de audiență (telefonul pe
modul avion, liniștea în sală ș.a.m.d.), ci de a respecta meseria cuiva și munca depusă în acea clipă cu o
ureche și un suflet care ascultă și dorința de a înțelege în ce constă mai exact acea muncă.

M.I.L.: Spuneai într-un interviu că vezi compozitorul ca pe un căutător perpetuu. În ce etapă ești, Rubin
Szabó? Pe ce traseu muzical te plimbi în această perioadă?
R.S.: Absolut, un căutător perpetuu! Caut să gust din diferite genuri muzicale și – ceea ce voi căuta o
viață întreagă – fel de fel de sonorități! Nu îmi place să dezvălui informații până când nu exista rezultat
clar.

M.I.L.: Cum ai ajuns la piesa pe care ai scris-o pentru proiectul Encore? La ce întrebări răspunde această
partitură?
R.S.: Malneirophrenia a fost scrisă în 2020 și revizuită în 2023. Cum s-a născut lucrarea? Într-o seară,
obsedată fiind de cuvinte, căutam în dicționar termeni rar folosiți pentru stări greu de descris și atunci
am dat de acest cuvânt care vorbește despre starea de după un coșmar. La scurt timp după ce am aflat
de cuvânt, am avut un coșmar înfiorător din care m-am trezit inspirată, m-am așezat la pian și am
început să improvizez. Piesa răspunde la întrebările oniricului prin motivele muzicale câteodată lungite,
augmentate, alteori diminuate sau rupte în bucățele. Mai apoi, răspunde la întrebarea fricii, la reacțiile
biochimice și emoționale, prin sonoritățile vulgare, ritmul alert, schimbarea de metrică ș.a.m.d..

M.I.L.: Concis, virtuoz/liric, spectaculos/introspectiv – sunt elementele asociate în tradiția muzicală cu
piesa prezentată de un interpret la bis. Cum arată bisul în muzica contemporană? Ce se schimbă? Ce
rămâne la fel?
R.S.: Cred că în muzica contemporană axa nu se așază pe virtuozitate, ci pe sonoritate. Folosind tehnici
extinse, pian ușor preparat, un bis poate avea chiar și limbaj minimalist. Rămâne la latitudinea
compozitorului ce dorește să scoată in evidență. Eu neavând un limbaj prea contemporan în lucrarea
mea, am ales calea de mijloc unde combin virtuozitatea cu sonoritățile.

M.I.L.: Care ar fi primele trei caracteristici pe care le-ai asocia cu piesa Malneirophrenia, în termenii
discutați în răspunsul anterior?
R.S.: Misterios, alert și haotic.

M.I.L.: Ce te-a convins să participi la Concursul Encore și cum ți se pare această inițiativă de a pune bisul
în centrul unui proiect cultural și totodată în prim planul preocupărilor componistice/interpretative?
R.S.: Mi-a captat atenția ideea de bis, ideea unei piese scurte, condensate si arătoase. Țin să cred că –
din păcate – societatea a ajuns la mentalitatea de „fugă constantă”, „nu este îndeajuns timp”, iar
capitalismul profită și de asta, oferindu-ne informații spuse cât mai scurt și repede. Filmele au devenit
mai scurte, conținutul din media aidoma ș.a.m.d.. Nu sunt de acord ca și muzica să o ia pe această cale,
însă văd o oportunitate si un potențial în lucrările de scurtă durată: țin publicul în priză, comunică mai
ușor cu nespecialiștii, astfel nu se pierde publicul ascultător de muzică cultă; ceea ce din păcate începe să
fie un lucru la care trebuie sa ne gândim.