Encore este un proiect dedicat muzicii contemporane românești de pianista Adriana Toacsen, o ferventă susținătoare a acesteia. Proiectul se definește ca o acțiune de pionierat care aduce împreună muzicienii și melomanii prin intermediul unui tip de creație puțin promovată în ultimii ani - muzica românească pentru pian. Proiectul pune bis-ul, o esență a plăcerii muzicale în slujba relației dintre public și muzica contemporană.
Puterea bis-ului în concerte, deși subtilă, este considerabilă. În lumea structurată a muzicii clasice, bis-urile întruchipează surpriza, nonconformismul, flamboaiantul, atipicul...și constituie uneori un puternic instrument de conectare cu publicul, dar mai ales de fixare în memoria acestuia. După ce emoția concertului s-a terminat, în momentul în care atât muzicienii cât și publicul se află într-o stare de grație, acest gen muzical miniatural, ca o capsulă de esență muzicală, vine să consolideze conexiunea dintre performer și receptor.
Dorința de a asculta din nou ceva ce ne-a plăcut sau de a prelungi plăcerea concertului există probabil de când există muzica. Dar termenul de bis - encore în franceză - este mult mai nou. Cuvântul a apărut în ziarul The Spectator în 1712, când un autor, sub pseudonim, a scris: „Observ că a devenit un obicei ca, ori de câte ori cineva este deosebit de mulțumit de un cântec, la strigătul „encore” sau „altro volto”, interpretul este atât de amabil încât să o cânte din nou.”
Pentru muzicieni, bisul este șansa de a ieși din programul propriu-zis și a uimi publicul cu o lucrare care să demonstreze virtuozitatea cu care își stăpânesc instrumentul. Este, de obicei, o lucrare scurtă, ca o chintesență a plăcerii muzicale.