Monica Isăcescu Lup: Ai o dublă formație, tehnică și artistică. Ai o diplomă de inginer și mai multe de muzician. Vorbește-ne despre acest traseu al devenirii tale și al pendulării între muzică și tehnologie.

Cătălin Crețu: Am fost atras de mic de jocul cu numere, dar și de cel cu sunete. Mai târziu am descoperit mărgelele de sticlă, cadrul unde ambele entități se îmbinau și ofereau perspective emoționale infinite. Fiind născut, crescut și educat în Petroșani, oraș industrial al epocii ceaușiste, drumul studiului muzical formal se oprea obligatoriu după clasa a opta. De acolo am devenit un explorator autodidact până mi-am găsit calea, direcția, sensul.  Drumul m-a dus prin Institutul de Mine din Petroșani, prin conservatoarele din Timișoara, București, Hamburg, iar oamenii pe care i-am întâlnit și experiențele pe care le-am trăit m-au sprijinit să-mi cizelez vocația, aceea de inginer al sunetelor. De aici până la pendul a mai fost doar un pas.

M.I.L.: Unde te simți mai bine, când compui? În zona tradițională, a instrumentelor clasice sau în perimetrul tehnologiei?

C.C.: Am ajuns să mă simt confortabil în ambele ipostaze, de aceea caut deseori abordări mixte, unde cele două lumi se întrepătrund. Există însă o diferență fundamentală în lucrul cu cele două entități: în timp ce zona tradițională este mult mai ușor de controlat, în sensul că pot imagina sonorități pe care apoi să le instrumentez și orchestrez pe portativ, mediul electronic este mult mai imprevizibil, el returnează deseori rezultate neașteptate, de aceea îmi place foarte mult să-l provoc.

M.I.L.: Când ai descoperit muzica asistată de calculator și ce te-a atras la acest domeniu?

C.C.: Primele experiențe muzicale „electronice” le-am avut la Hochschule für Musik und Theater Hamburg, în 2001, când am beneficiat de o bursă Erasmus din partea UNMB. Până atunci experimentasem puțin zona sintetizatoarelor în timpul perioadei rock „D’aia”, anii ´90 în Petroșani. După anii 2000 m-am apropiat tot mai mult de mediul electronic și, implicit, de computer, noul instrument minune care permitea unificarea lumilor sonore la o altă dimensiune.

M.I.L.: Pentru un profan, așa cum sunt eu, această zonă a muzicii pare un teritoriu de neabordat. Nu ca ascultător, ci ca autor. De ce calități ar avea nevoie un tânăr compozitor pentru a intra în această zonă și de cât timp de instruire? Cum a fost în cazul tău?

C.C.: Există mai multe paliere posibile pentru integrarea mediului electronic în muzică. Modul în care un compozitor abordează anumite tehnici ține de genul, stilul și esteticile dorite. De exemplu, computerul poate interpreta partituri scrise în mod clasic, cu diverse timbruri ce imită instrumente tradiționale (sampler) sau cu sunete noi, sintetizate. Alt palier, unul pe care îl îndrăgesc mult, este cel al muzicilor electroacustice, unde compoziția transcende tehnicile clasice și devine un conglomerat de sonorități complexe dezvoltate după alte legități. Este o ipostază de grație a invenției sonore, a expandării teritoriilor acustice cunoscute, accesul la un spațiu ce oferă creativității oportunități nebănuite. În abordările algoritmice e nevoie de abilități de lucru în sfera limbajelor de programare, de înțelegere a logicii funcționării softurilor specializate. Toate aceste perspective posibile, pentru a fi tratate cu seriozitate, necesită curiozitate, atenție și mult studiu individual din partea tânărului compozitor, măsurat în ani.

M.I.L.: Se vorbește foarte mult în ultima vreme despre avantajele și limitările inteligenței artificiale. În calitatea ta, de expert în muzica asistată de computer, te-aș ruga să ne vorbești despre beneficiile/avantajele acestui mod de a face artă.

            C.C.: Eu am tratat mereu computerul ca pe un partener de creație, nu ca pe o unealtă. Când lucrez cu mediul electronic obișnuiesc să-l provoc, pentru că am constatat că deseori îmi oferă rezultate imprevizibile, unele la care nu m-aș fi gândit sau pe care nu mi le-aș fi imaginat. Iată, deci, un palier stimulator-creativ al inteligenței artificiale, care nu e de neglijat. Trebuie însă punctat, neapărat, faptul că ține de talentul compozitorului cum interpretează aceste oferte. În exces sau utilizate nepotrivit, ele pot deveni dăunătoare, otrăvitoare.

M.I.L.:  Care este locul emoției în muzica pe care o construiești cu ajutorul computerului?

C.C.:  Consider că muzicile generate sau controlate pe cale electronică pot fi purtătoarele unui belșug de emoție. Ceea ce diferă fundamental în comparație cu muzicile pur acustice este sursa emisiei sonore. Astfel, întâlnirea cu sunetul produs nu se mai face prin interacțiune direct umană ci prin intermediul membranei ce vibrează, a difuzorului. În spatele creației se află, însă, tot omul.

M.I.L.: În proiectele tale, inviți publicul să fie parte din muzica ce se naște; interactivitatea este unul dintre conceptele permanent prezente, pe care o obții prin intermediul senzorilor. Ce reacții cauți să stârnești din partea publicului?

C.C.: Obișnuiesc să utilizez procedee interactive chiar și în laboratorul de creație, atunci când invit mediul electronic să-mi fie coautor. Alt context este acela al instalațiilor pe care le imaginez și în care auditivul coexistă deseori cu vizualul. Aici e vorba mai degrabă de soundart, o formă artistică unde sunetul devine o entitate  sculpturală într-o continuă metamorfozare acustică și spațială, publicul fiind invitat să participe la definitivarea creației artistice.

M.I.L.: Ești un colecționar pasionat de claviaturi. Care este bijuteria colecției tale și cum folosești aceste claviaturi diverse în muzica pe care o faci?

C.C.: E fascinant să descoperi că fiecare constructor integrează în conceptul instrumentului electronice pe care îl produc o sumedenie de tehnici de sinteză și de modalități de procesări sonore, alături de un design original. Fiecare instrument este în acest sens o potențială comoară de sonorități și un stimulent de creativitate. Preferatul meu este modulul de sunet Virus TI2, care este, în opinia mea,  un fel de monopost de formula 1 al lumii sintetizatoarelor.

M.I.L.: Călătorești mult și comunici cu artiști din alte țări. Din acestă perspectivă, a muzicianului informat, cum crezi că va arăta muzica clasică peste un secol? Spre ce ne îndreptăm?

C.C.: După cum arată acum lumea, semnele nu sunt foarte încurajatoare pentru cercetătorul și creatorul serios în sfera lumii sunetelor. Suprasaturarea cu muzici de divertisment întinează spiritul și obturează accesul omului la palierele înalte de înțelegere și simțire artistice. Cred însă în forța elitelor de a conserva bogăția de valori culturale pe care omenirea le-a creat și că peste un secol va mai exista o nișă a inițiaților care vor revigora, la momentul potrivit, mediile artistice ale acelui prezent.

M.I.L.: Ce calități ar trebui să îndeplinească o piesă pe care interpretul o cântă la bis?

C.C.: Să fie profundă, sinceră, eventual dinamică și – neapărat – compusă cu talent.